
INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
Bursa Generala a Locurilor de Munca, organizata în data de 27 aprilie a.c., la Turda, de catre Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ), a adunat peste 2000 de aplicanti.
În cadrul evenimentului, realizat în colaborare cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj, ALOFM Turda si Câmpia Turzii, respectiv Primaria Municipiului Turda, au fost oferite candidatilor 279 locuri de munca noi.
Desi este un eveniment bianual, binecunoscut si asteptat la Cluj-Napoca, Bursa Generala de la Turda a fost ca cea mai ampla actiune de plasare de forta de munca, care a avut loc în ultimii ani în cel de-al doilea municipiu ca marime din judet.
Au fost invitati la bursa cei mai importanti agenti economici din zona Turda si Câmpia Turzii, dintre care 32 de companii au stat fata în fata cu cei aflati în cautarea unui loc de munca.
Firme precum Industrial Trading, Graells & Llonch Parc Industrial, Salina Turda, Amedica, Niva, Est Company, Held Fashion, Magreb Knitwear, REWE Group, MBS Grup, ACSA Câmpia-Turzii si ASA Cons au venit la Bursa pentru a-si gasi personalul de care au nevoie.
Paleta posturilor ofertate a încercat sa acopere toate sectoarele, de la muncitori necalificati, stivuitoristi, sudori, lucratori comerciali si persoane cu studii superioare, pentru posturi de conducere. Majoritatea posturilor disponibile s-au adresat persoanelor cu studii medii. Unele dintre firmele angajatoare, data fiind concurenta mare, au ridicat stacheta în ceea ce priveste cerintele pe care candidatul trebuia sa le îndeplineasca.
Angajatorii prezenti au selectat 497 de candidati în vederea încadrarii.
„În Turda era nevoie o astfel de actiune, întrucât de mult timp nu s-a mai realizat o asemenea bursa a locurilor de munca, la acest nivel. Organizarea evenimentului în plan local s-a dovedit utila pentru angajatori, pentru ca aici se afla forta lor de munca primara si de multe ori recrutarea personalului care locuieste în Cluj nu este tocmai facila. Având în vedere nivelul de salarizare, putini sunt dispusi sa faca naveta. Am ramas surprinsi de numarul mare al persoanelor care s-au prezentat înca de la primele ore ale diminetii la bursa, fie ca erau tineri sau persoane cu experienta, ceea ce dovedeste ca oamenii vor sa lucreze. Au fost si cazuri în care angajatorii au selectat 300 de CV-uri”, a precizat Horea Camarasan, Seful Biroului de Comunicare, Protocol si Marketing al CCI Cluj.
Bursa, demarata la Turda, este o initiativa din cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
CCI Cluj implementeaza acest proiect în parteneriat cu Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
Raport de Activitate Al CCI Cluj 2011 - Final Cu Poze
Cheltuieli ale CCICJ 2011 Final
Venituri CCICJ 2011 Final
Invitatie Caravana Educationala in Turism

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
OPORTUNITATI DE ANGAJARE ÎN CADRUL BURSEI GENERALE A LOCURILOR DE MUNCA ORGANIZATA LA TURDA
Bursa Generala a locurilor de munca, eveniment major de plasare si mediere în munca, va fi organizata în data de 27 aprilie a.c. de catre Camera de Comert si Industrie Cluj, în colaborare cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj, ALOFM Turda si Câmpia Turzii, respectiv Primaria Municipiului Turda.
Actiunea va avea loc la Turda, în incinta Salii Sporturilor de la Scoala “Avram Iancu”, de pe str. Rapsodiei nr.1, cu începere de la ora 9.00.
Bursa se desfasoara în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) implementeaza acest proiect în parteneriat cu Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
Lansam invitatia la întâlnirea cu angajatorii turdeni, atât pentru toti absolventii institutiilor de învatamânt din localitate, somerii si alte categorii de persoane aflate în cautarea unui loc de munca în vederea facilitarii accesului acestora la locurile de munca vacante, precum si pentru participarea la seminariile si activitatiile care vor avea loc în timpul evenimentului.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul proiectului www.ocup.ro, al Camerei de Comert - www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
Convocator Adunarea Generala Reprezentanti Sectiuni 2012

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ACHIZITIE SERVICII DE PUBLICITATE
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj doreste sa achizitioneze servicii de publicitate online a portalului proiectului O.C.U.P, http://ocup.ro si a modulului pentru cautarea de locuri de munca, disponibil la adresa http://jobs.ocup.ro.
Achizitia se va face în vederea implementarii în bune conditii a proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”, POSDRU/104/5.1/G/80609, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritara 5 (Domeniul Major de Interventie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”).
Se vor achizitiona urmatoarele servicii:
1. Publicitate online a portalului proiectului, http://ocup.ro si a modulului de locuri de munca dezvoltat în cadrul proiectului O.C.U.P, disponibil la adresa http://jobs.ocup.ro pentru o perioada de minim 3 luni.
Campania de promovare se va realiza prin intermediul anunturilor de tip text si imagine, care vor fi plasate în cadrul unor site-uri web la care grupul tinta are expunere maxima.
2. Realizarea unei campanii de promovare, prin transmiterea prin e-mail a ofertei de locuri de munca disponibile în cadrul modulului pentru cautarea de locuri de munca - http://jobs.ocup.ro.
Valoarea estimata a contractului, fara TVA: 9000 lei.
Procedura selectata: procedura competitiva.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câstigatoare: pretul cel mai scazut.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Data limita pentru solicitarea clarificarilor: 24.01.2012.
Data si ora limita de depunere a ofertelor: 26.01.2012, orele 10.00.
Adresa la care se depun ofertele: sediul achizitorului din Cluj-Napoca, str. Horea, Nr. 3, et II, secretariat.
Informatii suplimentare privind aceasta achizitie puteti afla adresându-ne un e-mail pe adresa bogdan@ccicj.ro, tel.0364-730988.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU
Data publicarii: 19.01.2012

Topul firmelor clujene, editia a XVIII a
Cea de-a XVIII a editie a Topului firmelor membre ale Camerei de Comert si Industrie Cluj, din data de 10 noiembrie 2011, va premia cei mai importanti operatori economici din judet, care au avut performante economico-financiare notabile în anul 2010.
Topurile organizate de camerele de comert si industrie din România si-au câstigat prestigiu pentru ca opereaza cu aceleasi criterii la nivel national.
În Topul pe 2010 sunt 283 de firme de firme laureate, selectionate din 30.547 de societati, care au depus bilantul pe 2010, dintre care numai 6.573 au întrunit criteriile de eligibilitate. Metodologia precisa, utilizata de toate camerele asigura nota de elitism si siguranta Topului cameral, care se diferentiaza semnificativ de topurile organizate de alte organizatii si structuri înregistrate în România.
Actuala editie va fi una deosebita, deoarece dupa 2 ani de pauza se reia festivitatea de premiere. În cadrul Galei Laureatilor, CCICJ va onora eforturile depuse de firmele membre, care au razbatut si au avut performante notabile, într-un an în care concurenta pentru accesul pe piata europeana a fost foarte dificila. Sa nu uitam ca în multe state guvernele au investit pachete generoase de sprijin pentru salvarea economiei, în timp ce România a trebuit sa aiba grija, în special, de redresarea echilibrului bugetar, ceea ce a afectat investitiile, creditele si piata muncii.
Camera doreste sa premieze prin acest eveniment pe acei antreprenori, manageri sau patroni, care au stiut ca în afaceri nu poti reusi fara sa risti, dar au avut capacitatea de a discerne amploarea riscurilor pe care firmele lor si le pot asuma.
Printre criteriile utilizate de CCICJ la elaborarea Topului firmelor se numara cifra de afaceri neta a unei companii, rata profitului din exploatare sau eficienta utilizarii resurselor umane.
Topul firmelor clujene este o oglinda a economiei din judetul nostru. Astfel numarul IMM-urilor este considerabil mai mare decât al altor categorii de companii. Acestea însumeaza 203 firme laureate. Conform metodologiei, firmele au fost împartite în 6 domenii mari de activitate, cuprinzând 272 de grupe de activitate, iar în cadrul fiecarui domeniu, în cinci categorii de marime, respectiv întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.
Domeniul cu cel mai mare numar de laureati este cel al Industriei, de unde provin 107 firme. Acesta este urmat de Comert si Turism cu 82 de companii, Servicii cu 53 de premianti, Constructii cu 21 de societati, Cercetare Dezvoltare si High Tech cu 18 de premianti si Agricultura si Pescuit cu 2.
A fi premiat în cadrul Topului firmelor membre ale Camerei de Comert si Industrie Cluj este o realizare la care nu poate spera oricine, din cauza concurentei puternice din judetul nostru si a maturitatii mediului de afaceri.
Clujul a ocupat pozitia a doua la nivel national în 2010, în privinta cresterii economice. Economia locala a crescut cu 2,2 miliarde de lei la valoarea de 22,2 miliarde de lei.
Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului, la Cluj functioneaza 4,6% dintre agentii economici din întreaga tara, adica peste 42.000 de firme active.
Festivitatea, Gala Laureatilor Firmelor Membre ale Camerei de Comert si Industrie Cluj, va avea loc în data de 10 noiembrie a.c., cu începere de la orele 16.00, la cel mai luxos hotel din Cluj-Napoca, Grand Hotel Italia.
CCICJ multumeste celor care au sprijinit realizarea actualei editii a Topului, respectiv colectivului Camerei, sponsorului Leumi Bank, firmelor care au sponsorizat publicarea catalogului, Energobit Group, ASA Cons Romania, Hidroconstructia Sucursala Ardeal, Transcarpatica, Reformatex, Farmec, Transferoviar Grup, Dekra Certification, Hidroserv Cluj, Compania de Salubritate Brantner Veres, Strict Prest, Panemar si Imsat Service, precum si partenerilor media.
Clasament Top 2010
Ambasadoarea Republicii Tunisiene, Excelenta Sa Doamna Mahbouba CHEBBI GUIGA în vizita la Camera de Comert si Industrie Cluj
Presedintele Camerei de Comert si Industrie Cluj, Dl. ing. Stefan Dimitriu, a primit astazi, 14 octombrie 2011, vizita ambasadoarei Republicii Tunisiene la Bucuresti, Mahbouba Chebbi, aflata la prima sa vizita la Cluj în aceasta calitate.
În cadrul întâlnirii, la care au mai participat directorul general al Camerei, doamna Elisabeta Dumitrescu si domnul David Ciceo, directorul Aeroportului International Cluj, au fost discutate aspecte privind reluarea colaborarii dintre institutia noastra si Camerele de Comert Tunisiene si au fost expuse oportunitatile de afaceri aparute dupa revolutia, care a dus la caderea regimului politic din aceasta tara.
Presedintele Camerei i-a urat succes noului ambasador în îndeplinirea mandatului si a asigurat-o pe Dna Chebbi de întreg sprijinul si colaborarea CCICJ. De asemenea, domnul Dimitriu a transmis un mesaj de apreciere pentru atitudinea poporului tunisian, care cu câteva luni în urma a dat semnalul profundelor transformari democratice din lumea araba.
 

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ANUNT PRIVIND ACHIZITIA DE
SERVICII DE MULTIPLICARE
S.C. TILS Romania S.R.L., cu sediul în Bucuresti, Bulevardul Carol I nr. 34 – 36, tel. 0372-912 991, fax: 031 04 00 920, e-mail office@tils.ro, website: www.tils.ro, licitatia pentru achizitia de servicii de multiplicare si livrare.
Pentru achizitionarea acestor servicii se aplica procedura de cercetare a pietei-studiu de piata.
Achizitia are loc în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)” contract nr. POSDRU/104/5.1/G/80609, finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritara 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”, Domeniul major de interventie 5.1. „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Valoarea estimata a contractului, fara TVA: 1.600 lei.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei castigatoare este oferta cu pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti se poate obtine prin e-mail office@tils.ro.
Termenul limita de primire a ofertelor este .17/10/2011
Informa?ii suplimentare se pot obtine prin e-mail: office@tils.ro

Camera de Comert si Industrie Cluj, va invita la seminarul
Noutati privind Codul fiscal si Codul de procedura fiscala
Evenimentul va avea loc în data de 30.09.2011 ora 12,00 la sediul Camerei de Comert si Industrie Cluj, str. Horea nr.3, Clubul Oamenilor de Afaceri
Teme abordate: Aspecte si noutati privind Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, noi reglementari fiscale privind impozitul pe venit, impozitul pe salarii, facilitati fiscale privind plata obligatiilor fiscale, alte aspecte fiscale, la cererea participantilor.
Dezbateri libere. Întrebari adresate lectorului
Lector: D-na MAN Mariana, Sef serviciu – Directia Generala a Finantelor Cluj
Tarif de participare : 70 lei + TVA pentru membri CCI, 100 lei + TVA pentru nemembri
Relatii suplimentare: Lucia Boariu tel. 0364-730992, Beatrix Cociuba – 0364-730982

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ANUNT PRIVIND ACHIZITIA DE
SERVICII DE MULTIPLICARE
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj doreste sa achizitioneze servicii de multiplicare, Cod CPV: 79521000-2 - Servicii de fotocopiere.
Achizitia serviciilor de multiplicare se realizeaza cu scopul de a asigura implementarea în bune conditii a proiectului POSDRU/104/5.1/G/80609, cu titlul „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, diferenta (2%) fiind asigurata din sursele proprii ale achizitorului.
Specificatiile tehnice generale ale documentelor care vor fi tiparite si multiplicate sunt urmatoarele:
- coli de hârtie, clasa A+, format A4, 80 g/mp, tiparite (listate sau imprimate) alb-negru
- coli de hârtie, clasa A+, format A4, 120 g/mp, tiparite (listate sau imprimate) alb-negru
- coli de hârtie, clasa A+, format A4, 80 g/mp, tiparite (listate sau imprimate) color
- coli de hârtie, clasa A+, format A4, 120 g/mp, tiparite (listate sau imprimate) color
Valoarea estimata a contractului, fara TVA: 23.500 lei.
Conditii de prestare: executarea si livrarea comenzii se va realiza în termen de MAXIM 24 de ore de la transmiterea comenzii ferme/notificarii, însotita de documentul de multiplicat, în format fizic sau electronic.
Receptie: Plata se va face pe baza de facturi partiale, dupa semnarea unui proces verbal de receptie a serviciilor prestate. Prestatorul va fi prezent prin reprezentant legal sau împuternicit la sediul beneficiarului la data receptiei.
Procedura selectata: procedura de cercetare a pietei - studiu al pietei.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câstigatoare: pretul cel mai scazut.
Data limita pentru solicitarea clarificarilor: 5 octombrie 2011.
Data si ora limita de depunere a ofertelor: 7 octombrie 2011.
Adresa la care se depun ofertele: la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, str. Horea Nr. 3, et II, secretariat.
Informatii suplimentare privind aceasta achizitie puteti afla adresându-ne un e-mail pe adresa office@ccicj.ro, tel.0364-730980.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU
Data: 28.09.2011

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
28.09.2011
PESTE 70 DE ANGAJATORI PREZENTI SI 1400 DE LOCURI DE MUNCA VACANTE OFERTATE LA BURSA GENERALA A LOCURILOR DE MUNCA ORGANIZATA LA CLUJ-NAPOCA DE CATRE CCICJ ÎN COLABORARE CU AJOFM CLUJ SI PARTENERII DIN PROIECTUL O.C.U.P
Bursa Generala a locurilor de munca, cel mai amplu eveniment de plasare si mediere în munca din aceasta toamna, a avut loc în perioada 22 – 23 septembrie a.c. la Centrul Expozitional EXPO TRANSILVANIA.
Actiunea a fost organizata cu success de catre Camera de Comert si Industrie Cluj, în colaborare cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj.
Bursa a fost finantata din fonduri europene în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Un numar record de angajatori au oferit aproximativ 1400 locuri de munca din domenii precum productia industriala, industria alimentara, inginerie, servicii si comert. Oferta companiilor clujene a fost variata, existând pozitii deschise atât pentru persoane cu studii medii, cât si pentru persoane cu studii superioare. Cele 71 companii participante au intrat în contact cu cele peste 2.500 de persoane care au vizitat târgul pe parcursul celor 2 zile, în speranta gasirii unui loc de munca potrivit.
Angajatorii au fost în general satisfacuti de organizarea evenimentului si au declarat ca sunt pregatiti sa absoarba o parte considerabila din forta de munca prezenta la Bursa.
Suntem încrezatori ca rezultatele pozitive ale acestui eveniment vor aparea pe termen lung si ca Bursa generala a fost o reala oportunitate de gasire a unui loc de munca pentru someri si persoane aflate în cautarea unui loc de munca.
Camera de Comert si Industrie Cluj are planificat un eveniment similar, care va avea loc în primavara anului urmator.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU
CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE CLUJ
COLEGIUL DE CONDUCERE
DECIZIA NR. 1 /09.09.2011
Colegiul de Conducere al Camerei de Comert si Industrie Cluj, intrunit in sedinta statutara,
In exercitarea atributiilor legale si statutare;
D E C I D E
Art. 1. Respinge contestatia formulata de s.c. Data Acces srl, s.c Napoli Internationale s.r.l. si s.c. Technometer s.r.l referitoare la modul de desfasurare si legalitatea Adunarii Generale a Reprezentantilor CCI Cluj din data de 05.08.2011. Au fost exprimate 18 voturi valide din care 15 voturi pentru respingerea contestatiei si 3 voturi pentru admiterea contestatiei.
Art.2. Prezenta decizie se va comunica prin registratura.
Ing. Stefan DIMITRIU
Presedinte
Vizat Oficul Juridic
Bogdan GEORGESCU
Se comunica :
1. dosar decizii
Ambasadorul Canadei, Excelenta Sa domnul Philippe Beaulne în vizita la Camera de Comert si Industrie Cluj
Presedintele Camerei de Comert si Industrie Cluj, Dl. ing. Stefan Dimitriu, a primit luni, 29 august a.c., la sediul CCICJ, vizita Excelentei Sale, domnul Philippe Beaulne - Ambasadorul Canadei în România.
In cadrul întâlnirii, la care au mai participat directorul general al Camerei, doamna Elisabeta Dumitrescu si domnul David Ciceo, directorul Aeroportului International Cluj au fost trecute în revista relatiile bilaterale si au fost identificate noi oportunitati de colaborare.
Conducerea Camerei de Comert si Industrie Cluj va sustine si încuraja dezvoltarea relatiilor economice si va promova cooperarea între companiile canadiene si antreprenorii locali, membrii ai CCICJ.

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ANUNT DE ATRIBUIRE
A CONTRACTULUI DE FURNIZARE ECHIPAMENTE: VIDEOPROIECTOR, SUPORT DE PRINDERE PROIECTOR SI ECRAN DE PROIECTIE
Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Horea nr. 3, judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro, în calitate de lider de parteneriat în proiectul POSDRU/104/5.1/G/80609, „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”, anunta rezultatul procedurii de achizitie derulate în vederea atribuirii contractului pentru furnizarea de echipamente: videoproiector, suport de prindere proiector si ecran de proiectie.
Sursa de finantare: Achizitia se realizeaza în cadrul contractului de finantare POSDRU/104/5.1/G/80609, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara nr. 5 - Promovarea masurilor active de ocupare, Domeniul major de interventie 5.1 – Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare.
Procedura aplicata de achizitie: achizitie directa prin prospectarea pietei - studiu al pietei.
Oferta câstigatoare a fost stabilita pe baza criteriului: „pretul cel mai scazut”.
Numar de oferte depuse: 1 (unu).
Oferta câstigatoare pentru contractul mai sus mentionat a fost desemnata cea depusa de catre ofertantul: SC CONNECTION CONSULT SRL, str. Mihai Bravu 62, sector 2, Bucuresti.
Valoare oferta castigatoare: 9100 lei, fara TVA
Data publicarii anuntului de atribuire: 06.09.2011
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU
Data: 06.09.2011
INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ANUNT DE ATRIBUIRE
A CONTRACTULUI DE SERVICII DE ÎNCHIRIERE SALA PENTRU ORGANIZAREA UNUI TÂRG DE LOCURI DE MUNCA
Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Horea nr. 3, judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro, în calitate de lider de parteneriat în proiectul POSDRU/104/5.1/G/80609, „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”, anunta rezultatul procedurii de achizitie derulate în vederea atribuirii contractului pentru furnizarea de servicii de închiriere sala cod CPV 70310000-7, pentru desfasurarea la Cluj-Napoca a unui târg de locuri de munca în perioada 22-23 septembrie 2011.
Sursa de finantare: Achizitia se realizeaza în cadrul contractului de finantare POSDRU/104/5.1/G/80609, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara nr. 5 - Promovarea masurilor active de ocupare, Domeniul major de interventie 5.1 – Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare.
Procedura aplicata de achizitie: achizitie directa prin prospectarea pietei - studiu al pietei.
Oferta câstigatoare a fost stabilita pe baza criteriului: „pretul cel mai scazut”.
Numar de oferte depuse: 1 (unu).
Oferta câstigatoare pentru contractul mai sus mentionat a fost desemnata cea depusa de catre ofertantul: EXPO TRANSILVANIA SA.
Valoare oferta castigatoare: 8850 lei, fara TVA
Data publicarii anuntului de atribuire: 06.09.2011
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU
Data: 06.09.2011

investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
ACHIZITIONARE SERVICII DE ÎNCHIRIERE SALA (DOTATA SI AMENAJATA) PENTRU ORGANIZAREA UNUI TÂRG DE LOCURI DE MUNCA
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj doreste sa achizitioneze servicii de închiriere sala cod CPV 70310000-7, pentru desfasurarea la Cluj-Napoca a unui târg de locuri de munca, în cadrul proiectului POSDRU/104/5.1/G/80609, cu titlul „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”.
Evenimentul va avea loc în perioada 22-23 septembrie 2011.
Coordonatele evenimentului si dotarile solicitate pentru realizarea acestuia:
- Locul desfasurarii: Cluj-Napoca
- Durata: 2 zile (maxim 16 ore)
- Data: 22-23 septembrie 2011
- Capacitate locatie: peste 200 de persoane simultan
- Suprafata locatie: cel putin 600 mp (suprafata ocupata de standuri, cai de acces si tranzit)
- Locatie: amplasament stil sala destinata acestui tip de evenimente, cu standuri gata construite pentru fiecare angajator, cu mese si scaune, posibilitati proiectie, microfon si sistem audio. Locatia sa dispuna de spatii de parcare si sa se afle în apropierea statiilor pentru mijloacele de transport în comun.
Standarde de calitate impuse de specificul evenimentului.
Valoarea estimata a contractului fara TVA: 9.000 lei.
Procedura selectata: achizitie directa prin prospectarea pietei - studiu al pietei.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câstigatoare: pretul cel mai scazut.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa Prioritara 5 “Promovarea masurilor active de ocupare” (Domeniul Major de Interventie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”), diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Data limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2011.
Data si ora limita de depunere a ofertelor: 05.09.2011, orele 12.00.
Adresa la care se depun ofertele: la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
Data publicarii anuntului publicitar: 30 august 2011.
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU

investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
ANUNT ACHIZITIE
videoproiector, suport de prindere proiector si ecran de proiectie
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel. 0364-730 980 fax. 0364-730 991, e-mail: office@ccicj.ro, website: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj doreste sa achizitioneze produsele videoproiector, suport de prindere proiector si ecran de proiectie, care vor fi folosite pentru implementarea în bune conditii a proiectului POSDRU/104/5.1/G/80609, cu titlul „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”.
Specificatiile tehnice generale ale acestor echimpamente sunt urmatoarele:
- Videoproiector: rezolutie – minim 1024x768, luminozitate - minim 4000 Lumeni, raport de contrast - minim 2000:1, digital zoom 16x - 1/4x, durata de viata a lampii - minim 5.000 ore, difuzor- minim 10W.
- Ecran de proiectie electric: latime - minim 300 cm, înaltime - minim 225 cm, suprafata de proiectie – alba (tip white ice), factor de castig - minim 1.2, kit de prindere pe perete sau tavan, comutator pentru actionare electrica.
- Suport prindere proiector: brat reglabil de la 90 la maxim 160 cm, sarcina suportata - minim 15 kg.
Valoarea estimata a contractului, fara TVA: 9.700 lei.
Procedura selectata: achizitie directa prin prospectarea pietei - studiu al pietei.
Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câstigatoare: pretul cel mai scazut.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa Prioritara 5 “Promovarea masurilor active de ocupare” (Domeniul Major de Interventie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”), diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Data limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2011.
Data si ora limita de depunere a ofertelor: 05.09.2011, orele 12.00.
Adresa la care se depun ofertele: la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Criterii pentru ofertanti:
- Livrarea si instalarea produselor de catre contractor se fac în maxim 30 zile de la atribuirea contractului. Acesta va fi responsabil pentru punerea în functiune, testarea echipamentelor si pentru instruirea personalului. Echipamentele trebuie livrate împreuna cu toate accesoriile necesare punerii în functiune.
- Ofertantul trebuie sa faca dovada ca este importator autorizat, prin detinerea autorizarii de livrare de la producator.
- Ofertantul va face dovada scrisa a capacitatii de asigurare a service-ului pe teritoriul României de catre o companie autorizata de producatorul(ii) echipamentelor, cu ocazia depunerii ofertei.
- Ofertantul va depune împreuna cu oferta tehnica si oferta financiara o copie dupa certificatul, aflat în termen de valabilitate, care sa ateste implementarea si utilizarea unui sistem de management al calitatii conform ISO-9001, cu referinta specifica la activitatea de vânzare de echipamente hardware si software.
Informatii suplimentare privind aceasta achizitie puteti afla adresându-ne un e-mail pe adresa office@ccicj.ro, tel.0364-730980.
MANAGER PROIECT ELISABETA DUMITRESCU
Data: 26.08.2011
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

Adunarea Generala a Reprezentantilor Sectiunilor Camerei de Comert si Industrie desfasurata statutar în data de 5 august 2011;
În conformitate cu art.24 din Statutul Camerei
H O T A R A S T E:
HOTARÂRE NR. 1 din 5.08.2011
Se aproba raportul privind activitatea Colegiului de Conducere al Camerei în perioada 3 august 2007 – 5 august 2011.
HOTARÂRE NR. 2 din 5.08.2011
Se aproba descarcarea de gestiune a Colegiului de Conducere al Camerei pentru activitatea desfasurata în perioda 3 august 2007 – 5 august 2011.
HOTARÂRE NR. 3 din 5.08.2011
Se aproba mentinerea calitatii de membru a Camerei, fara drept de vot, a societatilor comerciale cu cotizatia achitata pe anii 2009 – 2010 pâna la finele anului 2012.
HOTARÂRE NR. 4 din 5.08.2011
Se aproba Statutul Camerei de Comert si Industrie Cluj.
HOTARÂRE NR. 5 din 5.08.2011
Art.1. Se aproba nivelului minim de 75 lei drept cotizatie anuala de membru al Camerei de care sa beneficieze comerciantii persoane fizice si asociatiile familiale dupa cum urmeaza:
a). timp de un an de la înmatriculare sau pe aceeiasi durata daca solicitarea este adresata Camerei înauntru unui an de la începerea activitatii pentru solicitarile adresate de cei ce desfasoara activitati cu caracter productiv.
b). timp de doi ani pentru solicitantii având ca obiect de activitate prestarea de servicii sau activitati de comert.
Art.2. La expirarea perioadei, cei care vor dori sa-si mentina calitatea de membru al Camerei, vor trebui sa achite 150 de lei anual respectiv cotizatia stabilita pentru actualii membri al Camerei
HOTARÂRE NR. 6 din 5.08.2011
În baza votului secret exprimat în Adunarea Generala se declara membri alesi ai Colegiului de Conducere al Camerei pe perioada 5 august 2011 – 5 august 2015 urmatorii:
- Membri plini: Pascanu Ioan, Tóthfalusi János, Knobloch Ovidiu, Tomsa Vasile, Pál Péter, Constantin Cascaval, Avram Ioan, Constantinescu Ioan, Dimitriu Stefan, Gennaro Ciancio, Todea Mircea, Ciceo David, Neag Liviu, Maier Marius, Radu Munteanu, Horea Uioreanu, Magdas Nicolae, Beuran Mihnea, Cîmpean Gavril.
- Membri supleanti: Veres Eugen, Pop Remus Viorel, Buldus Nicolae Razvan, Trebe Corneliu, Gall Nicolae, Bikfalvi Martin, Baciu Augustin, Bob Dorin George.
HOTARÂRE NR. 7 din 5.08.2011
În baza votului secret exprimat în Adunarea Generala se declara aleasa Comisia de Cenzori pentru perioada 5 august 2011 – 5 august 2015 compusa din urmatorii specialisti:
NISTOR IOAN
COSTIN MAGDALENA
MURESAN MARINEL DANUT
HOTARÂRE NR. 8 din 5.08.2011
În baza votului secret exprimat în Adunarea Generala a fost ales în calitate de PRESEDINTE AL CAMEREI DE COMERT SI INDUSTRIE CLUJ pentru perioada urmatorilor 4 (patru) ani domnul Ing STEFAN DIMITRIU.
Ing. Stefan DIMITRIU
PRESEDINTE
Vizat pentru legalitate,
______________________________________________________________________
RAPORT

investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
Implementarea proiectului O.C.U.P
12.07.2011
Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) implementeaza proiectul O.C.U.P. în parteneriat cu Asociatia Caritas, Tils România si IF Italia Forma.
Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
În ultima perioada au fost realizate mai multe activitati, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:
- Website-ul proiectului a fost actualizat si optimizat în permanenta introducându-se servicii si functiuni noi. Cea mai importanta realizare a fost implementarea modulului de cautare de locuri de munca.
- A fost extinsa baza de date cu angajatori si cu locuri de munca vacante
- Am început derularea celor 4 cursuri de specializare gratuite pentru membrii grupului tinta (Manager Resurse Umane, Manager Proiect, Auditor Calitate si Mediu si Expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene) si calificam si o serie de Agenti de securitate.
- Începând cu luna iunie, sunt organizate saptamânal, la sediul Camerei de Comert si Industrie Cluj sau la sediul Caritas, activitati de tip job-club. La job – cluburi, somerii învata cum sa se prezinte la interviu, cum sa-si scrie CV-ul, cum sa aiba o atitudine pozitiva. Persoanele din grupul tinta care au slabe cunostinte în domeniul IT sunt învatate sa utilizeze website-ul proiectului O.C.U.P, www.ocup.ro si au posibilitatea sa exerseze cu ajutorul consilierilor în cariera, cautarea locurilor de munca.
În perioada imediat urmatoare vom realiza activitati esentiale pentru proiect:
- Va fi completata baza de date cu locuri de munca disponibile.
- Grupul tinta va beneficia în continuare de servicii de mediere în munca.
- Bursa Generala a Locurilor de Munca în cadrul proiectului va fi organizata în perioada 22 – 23 septembrie 2011, cu participarea a cel putin 50 de angajatori.

Ambasadorul Republicii Polone în vizita la Camera de Comert si Industrie Cluj
Presedintele Camerei de Comert si Industrie Cluj, ing. Stefan Dimitriu, a discutat azi 06 iulie, cu noul ambasador al Republicii Polone la Bucuresti, E.S. Marek Szczygiel, aflat pentru prima oara la Cluj, în prima vizita oficiala pe care o întreprinde în noua sa functie.
Presedintele Camerei de Comert si Industrie si Eminenta Sa Ambasadorul Poloniei au evocat relatia seculara existenta între cele doua tari si necesitatea întaririi parteneriatului strategic actual dintre România si Republica Polona, atât la nivel politic cât si în ceea ce priveste mediul de afaceri.
Domnul ing. Stefan Dimitriu a evidentiat eforturile depuse de institutia noastra, prin serviciile pe care le ofera, pentru a facilitata dezvoltarea firmelor clujene si necesitatea de a crea mai multe parteneriate internationale pentru atragerea investitorilor, precum si faptul ca România si Polonia sunt pe pozitii comune în ceea ce privestec problemele de interes european.
E.S. domnul Marek Szczygiel sa referit si la preluarea de catre Republica Polona a Presedintiei Consiliului UE, de la 1 iulie 2011 si faptul ca aceasta ofera oportunitati de cooperare aprofundata în domenii esentiale pentru procesul de integrare europeana. S-au discutat teme precum realizarea Bugetului UE si politici economice.


În atentia membrilor Camerei din sectiunea CONSTRUCTII
În conformitate cu prevederile statutare, este convocata Adunarea Generala a membrilor sectiunii CONSTRUCTII, în a doua convocare si ultima, pentru data de 30.06.2011, ora 11, în Clubul Oamenilor de Afaceri, Str. Horea, nr.3, parter.
Va multumim anticipat pentru participare!
Presedinte al Sectiunii STEFAN DIMITRIU
Cluj Napoca
29.06.2011

22.06.2011
ANUNT ACHIZITIE SERVICII DE TRANSPORT PERSOANE
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel. 0364-730984, fax 0364-730984, e-mail office@ccicj.ro, website www.ccicj.ro.
Camera de Comert si Industrie Cluj, în calitate de achizitor, anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului de achizitie pentru “Servicii de transport persoane”.
Obiectul contractului îl constituie achizitia serviciilor de transport persoane (cod CPV 60130000-8), în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Descrierea serviciilor care urmeaza sa fie prestate:
Furnizorul va asigura transportul persoanelor care participa la cursurile de formare profesionala desfasurate în cadrul proiectului amintit pe traseele Câmpia-Turzii – Cluj-Napoca, respectiv Turda - Cluj-Napoca si retur, în baza unor abonamente lunare. Numarul total de abonamente lunare este de aproximativ 185, pe perioada desfasurarii cursurilor în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Valoarea estimata a contractului este de 34.000 lei.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa Prioritara 5 “Promovarea masurilor active de ocupare” (Domeniul Major de Interventie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”), diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva în baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA Nr. 26 (Anexa 1) din 31.08.2010, privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta în mod gratuit prin e-mail sau fax, în urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului (persoana de contact: Bogdan Georgescu, e-mail: bogdan@ccicj.ro, fax: 0364-730991) sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, cam. 210.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 28 iunie 2011, ora 10,00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Pentru informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise adresate d-lui Bogdan Georgescu, Consilier Juridic. Aceasta solicitare poate fi transmisa prin e-mail la adresa bogdan@ccicj.ro sau fax: 0364-730991.
Data publicarii anuntului publicitar: 22 iunie 2011.
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

În atentia membrilor Camerei din sectiunea SERVICII-TURISM
În conformitate cu prevederile statutare, este convocata Adunarea Generala a membrilor sectiunii în a doua convocare si ultima, pentru data de 23.06.2011, ora 11, în Clubul Oamenilor de Afaceri, Str. Horea, nr.3, parter.
Va multumim anticipat pentru participare!
Presedinte al Sectiunii,
Ioan Constantinescu
Cluj-Napoca 20.06.2011

ANUNT ACHIZITIE SERVICII DE MEDICINA MUNCII
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel.: 0364-730984, fax: 0364-730984, e-mail: office@ccicj.ro , web-site: www.ccicj.ro.
Camera de Comert si Industrie Cluj, în calitate de achizitor, anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului de achizitie pentru “Servicii de medicina a muncii”.
Obiectul contractului îl constituie achizitia serviciilor de medicina a muncii (cod CPV 85147000-1), în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Descrierea serviciilor care urmeaza sa fie prestate: Furnizorul va asigura servicii de medicina a muncii, în conformitate cu legislatia în vigoare, pentru un numar de aproximativ 80 de persoane participante la cursurile de calificare/ recalificare organizate în cadrul proiectului mentionat mai sus, pentru urmatoarele ocupatii: sudor, agent de securitate, lucrator comercial si confectioner textile.
Valoarea estimata a contractului este de 5.800 lei.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa Prioritara 5 “Promovarea masurilor active de ocupare” (Domeniul Major de Interventie 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”), diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva în baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA Nr. 26, (Anexa 1) din 31.08.2010, privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta în mod gratuit prin e-mail sau fax, în urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului (persoana de contact: Bogdan Georgescu, e-mail: bogdan@ccicj.ro, fax: 0364-730991) sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, cam. 210.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 22 iunie 2011, ora 10.00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Pentru informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise adresate d-lui Bogdan Georgescu, Consilier Juridic. Aceasta solicitare poate fi transmisa prin e-mail la adresa bogdan@ccicj.ro sau fax: 0364-730991.
Data publicarii anuntului publicitar: 16 iunie 2011.
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

În atentia membrilor Camerei din sectiunea COMERT
În conformitate cu prevederile statutare, este convocata Adunarea Generala a membrilor sectiunii Comert, prima convocare având loc în ziua de 17 iunie, ora 11, în Clubul Oamenilor de Afaceri, str. Horea, nr.3, parter.
Va multumim anticipat pentru participare!
Presedinte al Sectiunii,
Marius Maier
Cluj-Napoca
16.06.2011

Nr.1089 /06.05.2011
06.05.2011
RASPUNS SOLICITARE CLARIFICARE DOCUMENTATIE DE ATRIBUIRE SERVICII DE FORMARE PROFESIONALA
Ca urmare a solicitarilor de clarificari adresate de un agent economic cu referire la Capitolul 5 din “Documentatia pentru ofertanti”, dorim sa aducem urmatoarele precizari:
1. In cazul cursului de “Manager Resurse Umane” descris la cap. 5, subpunctul B.1, numarul unitatilor de competenta solicitate a fi incluse in “Suplimentul descriptiv al certificatului” de absolvire acordat (respectiv abordate in cadrul cursului) trebuie sa fie de minim 5 (precizat la subpunctul B 1, linia 2). Astfel competentele ce vor fi incluse in cadul suplimentului descriptive nu sunt stabilite, acestea putand varia in functie de cursul de formare autorizat de furnizor.
Lista competentelor descrise la subpunctul B.1 reprezinta cunostintele / informatiile dezirabile a fi obtinute de participanti in urma absolvirii cursului de “Manager Resurse Umane” (in acest caz termenul “competenta” nu se refera la competentele descrise in cadrul standardului ocupational). Aceasta lista este indicativa, putand fi modificata in functie de programa de pregatire autorizata de furnizorul de formare.
2. Aceeasi situatie se intalneste si in cazul cursului de “Expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene”. Numarul minim al competentelor, solicitate a fi incluse in cadrul “Suplimentului descriptiv al certificatului” este de 9. Lista competentelor descrise nu se refera la competentele incluse in cadrul standardului occupational.
3. În vederea atingerii obiectivelor proiectului, durata minima solicitata pentru cursul de “Expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene” este 40 de ore, care cuprinde atat pregatirea teoretica cat si practica.
Aceasta durata minima a fost stabilita astfel incat sa se ofere participantilor sansa de a-si insusi, la un nivel superior, informatiile prezentate in cadrul cursului pentru a determina cresterea competitivitatii acestora pe piata muncii, conform obiectivelor proiectului.
Speram ca aceste precizari raspund solicitarilor dvs.
Cu consideratie
Horea Camarasan
Vizat pentru legalitate
Bogdan Georgescu
Expert Juridic
CCICJ - Clarificari Document a Tie Formare Profesionala
Nr. 1028/02.05.2011
02.05.2011
RASPUNS SOLICITARE CLARIFICARE DOCUMENTATIE DE ATRIBUIRE SERVICII DE AUDITARE FINANCIARA
Urmare a solicitarii de clarificare înregistrata sub nr. 1014/29.11.2011 adresata de un operator economic, formulam urmatoarele:
Catre potentiali operatori economici ofertanti în cadrul procedurii de atribuire a contractului de prestare de servicii de auditare financiara COD CPV 79212100-4, in cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”, POSDRU / 104 / 5.1 / G/ 80609.
Întrebarile formulate de operatorul economic:
1. Care este valoarea totala a proiectului?
Clarificare:
Valoarea totala a proiectului (care include si cheltuielile neeligibile) este: 2.210.614,15 Lei.
2. Care este numarul cererilor de rambursare intocmite din cadrul proiectului?
Clarificare:
In cadrul proiectului se vor intocmi in total 6 cereri de rambursare a cheltuielilor astfel: 5 cereri intermediare si o cerere finala, informatii care se regasesc si in cadrul “Documentatiei pentru ofertanti” la cap. 2.1.2.
Intocmit
HOREA CAMARASAN
Expert Comunicare
Vizat pentru legalitate
Bogdan Georgescu
Expert Juridic
Clarificare documentatie de audit financiar Proiectul O.C.U.P

27.04.2011 ANUNT DE ACHIZITIE SERVICII DE AUDITARE FINANCIARA
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj,
cu sediul în Cluj Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj,
tel.: 0364-730985, fax: 0364-730984, e-mail: office@ccicj.ro,
website: www.ccicj.ro.
Camera de Comert si Industrie Cluj în calitate de achizitor anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului pentru “Servicii de auditare financiara”.
Obiectul contractului îl constituie achizitia serviciilor de auditare financiara, COD CPV 79212100-4 în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Descrierea serviciilor care urmeaza sa fie prestate:
Contractul de servicii de auditare financiara se va executa în conformitate cu prevederile legislative nationale si europene referitoare la fondurile structurale, în special cele relative la Fondul Social European si POS DRU, în conditiile contractului de finantare.
Valoarea estimata acontractului este de 38.000 lei.
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: - procedura competitiva pe baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA Nr. 26, (Anexa 1) din 31.08.2010 privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta în mod gratuit prin e-mail sau fax, în urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, cam. 207. Pentru alte informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise - adresate D-lui Horea Camarasan – Expert comunicare - si transmise prin e-mail la adresa: horea@ccicj.ro sau fax: 0364 – 730984.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 13 mai 2011, ora 10.00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Data publicarii anuntului publicitar: 27 aprilie 2011.
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

27.04.2011 ANUNT DE ACHIZITIE SERVICII DE FORMARE PROFESIONALA
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj,
cu sediul în Cluj Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj,
tel.: 0364-730985, fax: 0364-730984, e-mail: office@ccicj.ro,
website: www.ccicj.ro.
Camera de Comert si Industrie Cluj, în calitate de achizitor anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului de achizitie pentru “Servicii de formare profesionala”.
Obiectul contractului îl constituie achizitia serviciilor de formare profesionala (cod CPV 80530000-8), în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”, POSDRU/104/5.1/G/80609.
Descrierea serviciilor care urmeaza sa fie prestate:
În vederea atingerii obiectivelor stabilite în cadrul proiectului vor fi organizate urmatoarele cursuri, sustinute de furnizori de formare profesionala autorizati CNFPA:
A: Cursuri de calificare/recalificare pentru dobândirea de competente profesionale în ocupatiile: sudor (C.O.R. 721208), agent de securitate (C.O.R. 516901), lucrator comercial (C.O.R. 522006) si confectioner textil (C.O.R. 828602).
B: Cursuri de specializare / perfectionare pentru: manager resurse umane (C.O.R. 123207), auditor în domeniul calitatii (C.O.R. 242303), expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene (C.O.R. 241948).
Furnizorii de formare profesionala pot depune oferte pentru unul sau mai multe din cursurile mentionate.
Valoarea totala estimata a contractului este de 159.000 lei (99.000 lei pentru cursurile de calificare/recalificare si 60.000 lei pentru cursurile de specializare/perfectionare).
Finantarea contractului se asigura, în proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva, în baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA Nr. 26, (Anexa 1) din 31.08.2010, privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta în mod gratuit prin e-mail sau fax, în urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, cam. 207. Pentru alte informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise - adresate D-lui Horea Camarasan – Expert comunicare - si transmise prin e-mail la adresa: horea@ccicj.ro sau fax: 0364 – 730984.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 13 mai 2011, ora 10.00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Data publicarii anuntului publicitar: 27 aprilie 2011.
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

EXPUNERE DE MOTIVE
LA PROIECTUL BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI AL CAMEREI PE ANUL 2011
Onorat Auditoriu,
În conformitate cu prevederile statutare care guverneaza activitatea Camerei supunem astazi, spre dezbatere si aprobare, Adunarii Generale a Reprezentantilor Camerei de Comert si Industrie Cluj, proiectul Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2011.
La baza propunerilor pentru acest an stau realizarile prezumate ale anului 2010 si posibilitatile reale ale anului 2011 în conjunctura actuala de criza puternica economico-financiara. citeste mai mult
Ing. Stefan DIMITRIU
PRESEDINTE
20.04.2011
CONVOCATOR
În conformitate cu Art. 22 din Statutul Camerei de Comert si Industrie Cluj, în data de 29 aprilie 2011, ora 10,oo în Clubul Oamenilor de Afaceri “Augustin Ratiu” de la sediul Camerei de Comert si Industrie Cluj, str. Horea nr. 3, se convoaca Adunarea Generala Ordinara a Reprezentantilor Camerei de Comert si Industrie Cluj, cu urmatoarea
ORDINE DE ZI:
1. Expunere de motive la proiectul Bugetului de Venituri si Cheltuieli al Camerei pe anul 2011;
2. Referat al Comisiei de Cenzori privind realizarile preliminate ale BVC pe anul 2010;
3. Raport privind modul de realizare a veniturilor si cheltuielilor S.C. ASCONSULTING SRL pe anul 2010 si propuneri BVC pe anul 2011
4. Discutii pe marginea materialelor;
5. Aprobarea materialelor prezentate.
Conform prevederilor statutare, Adunarea Generala Ordinara se considera legal constituita în prezenta a jumatate plus unu din numarul Reprezentantilor Camerei.
În conformitate cu Art. 23 din Statut, daca la convocarea din 29 aprilie 2011 nu se întruneste numarul statutar de Reprezentanti, Adunarea Generala Ordinara se reconvoaca în data de 6 mai 2011, ora 10,oo la Clubul Oamenilor de Afaceri “Augustin Ratiu” de la sediul Camerei de Comert si Industrie Cluj, str. Horea nr. 3, data la care Adunarea se considera legal constituita si se va desfasura indiferent de numarul Reprezentantilor prezenti.
Ing. Stefan DIMITRIU
Presedinte

INVESTESTE ÎN OAMENI !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
20.04.2011
SERIA DE 3 SEMINARII PENTRU PROMOVAREA MASURILOR ACTIVE DE OCUPARE S-A ÎNCHEIAT LA CLUJ-NAPOCA
Camera de Comert si Industrie Cluj si partenerii sai din proiectul O.C.U.P au încheiat cu succes o serie de 3 seminarii în care au fost promovate cele mai oportune masuri active în vederea cresterii sanselor de insertie pe piata muncii a persoanelor neocupate.
Seminariile au avut ca obiectiv general atragerea unui numar cât mai mare de someri si persoane în cautarea unui loc de munca dar si stimularea potentialilor angajatori din judet pentru încadrarea în munca a persoanelor orientate, mediate si instruite prin proiect.
Evenimentele au avut loc la Turda (30 martie), Dej (12 aprilie) si Cluj-Napoca (15 aprilie).
Seminarul de la Cluj a fost cel mai amplu, deoarece s-a desfasurat în cadrul BURSEI GENERALE A LOCURILOR DE MUNCA, organizata de AJOFM Cluj la Casa de Cultura a Studentilor. Cei 50 de angajatori prezenti au oferit un numar de 490 de locuri de munca. Peste 2700 de persoane au vizitat bursa.
Dintre vizitatori, aproximativ 200 s-au înscris pentru a beneficia de serviciile gratuite oferite de Centrul pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare din cadrul CCICJ si a subunitatii acestuia din cadrul organizatiei CARITAS.
La începutul lunii mai vor debuta primele cursuri de calificare si de specializare furnizate gratuit în cadrul noului centru.
Pe parcursul proiectului vor fi organizate în total 8 cursuri certificate CNFPA, cu scopul de a instrui un numar de 120 de persoane în urmatoarele profesii:
- Manager proiect
- Manager Resurse Umane
- Responsabil calitate si Auditor intern pentru Sistemul de Management al Calitatii
- Expert accesare fonduri Europene
- Sudor
- Agent de paza
- Lucrator Comercial
- Confectioner
Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) implementeaza proiectul O.C.U.P. în parteneriat cu Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
Proiectul este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU


investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
15.04.2011
SEMINAR PENTRU PROMOVAREA MASURILOR ACTIVE DE OCUPARE ÎN CADRUL PROIECTULUI O.C.U.P
În data de 15 aprilie, cu începere de la ora 12.00, va avea loc seminarul “MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII, DESTINATE SOMERILOR SI PERSOANELOR AFLATE ÎN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA DIN CLUJ-NAPOCA”.
Evenimentul se va desfasura în cadrul BURSEI GENERALE A LOCURILOR DE MUNCA, organizata de AJOFM Cluj la Casa de Cultura a Studentilor.
În cadrul seminarului vor fi diseminate informatii relevante privind accesul pe piata muncii pentru someri si persoane care îsi cauta loc de munca si vor fi prezentate serviciile gratuite oferite de Centrul pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare din cadrul CCICJ si de subunitatea acestuia, din cadrul Acociatiei Caritas.
La începutul lunii mai vor debuta primele cursuri de calificare si de specializare furnizate gratuit în cadrul noului centru.
Pe parcursul proiectului vor fi organizate în total 8 cursuri certificate CNFPA, cu scopul de a instrui un numar de 120 de persoane în urmatoarele profesii:
- Manager proiect
- Manager Resurse Umane
- Responsabil calitate si Auditor intern pentru Sistemul de Management al Calitatii
- Expert accesare fonduri Europene
- Sudor
- Agent de paza
- Lucrator Comercial
- Confectioner
Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) implementeaza proiectul O.C.U.P. în parteneriat cu Asociatia Caritas, Tils România si IF Italia Forma.
Proiectul este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
14.04.2011
REZULTATELE SEMINARULUI PENTRU PROMOVAREA MASURILOR ACTIVE DE OCUPARE ORGANIZAT LA DEJ
În data de 12 APRILIE a avut loc seminarul “MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII, DESTINATE SOMERILOR SI PERSOANELOR AFLATE ÎN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA DIN MUNICIPIUL DEJ”. Evenimentul a fost gazduit de Primaria municipiului Dej si se integreaza în strategia de promovare în judetul Cluj a masurilor active de ocupare, prin proiectul O.C.U.P.
Organizatorii seminarului au fost Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) în colaborare cu partenerii implicati în proiect, Asociatia Caritas, Tils România si IF Italia Forma.
Au fost prezente 64 de persoane, dintre care majoritatea au fost someri si persoane aflate în cautarea unui loc de munca din municipiul Dej si din Gherla. Cei prezenti au profitat de aceasta ocazie pentru a se înscrie ca participanti la activitatile de consiliere si orientare profesionala, respectiv la cursurile de specializare si de calificare gratuite, care se vor începe în luna mai, în cadrul proiectului mentionat mai sus.
Pe lânga membrii grupului tinta au fost prezenti reprezentantii a 15 firme. Acesti potentiali angajatori au declarat ca sunt dispusi sa ofere un loc de munca persoanelor care participa la proiect, daca acestea dobândesc calificarile si competentele necesare sa ocupe posturile vacante.
Au participat la seminar si reprezentantii autoritatilor locale, domnul primar Costan Morar aratându-se foarte interesat de beneficiile pe care proiectul O.C.U.P le va aduce dejenilor, atât prin intermediul serviciilor gratuite de mediere, orientare si formare profesionala, cât si prin intermediul târgului de locuri de munca, care va fi organizat în localitate anul viitor.
Retinem afirmatia coordonatorului Agentiei Locale Pentru Ocuparea Fortei de Munca Dej, domnul Radu Gavrila, care si-a exprimat convingerea ca proiectul O.C.U.P. este un proiect solid, cu o abordare inteligenta, care vine în completarea activitatii ALOFM.
Camera de Comert si Industrie va organiza un eveniment similar la Cluj-Napoca în cadrul BURSEI GENERALE A LOCURILOR DE MUNCA, patronata de AJOFM Cluj, în data de 15 aprilie a.c., între orele 9.00 – 13.00, la Casa de Cultura a Studentilor.
Proiectul O.C.U.P este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
11.04.2011
SEMINAR PENTRU PROMOVAREA MASURILOR ACTIVE DE OCUPARE ÎN CADRUL PROIECTULUI O.C.U.P
În data de 12 aprilie, cu începere de la ora 13.00, va avea loc seminarul “MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII, DESTINATE SOMERILOR SI PERSOANELOR AFLATE ÎN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA DIN MUNICIPIUL DEJ”.
Evenimentul va fi gazduit de Sala de Consiliu a Primariei municipiului Dej si este organizat de Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ), în colaborare cu ceilalti parteneri implicati în proiectul O.C.U.P., Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
În cadrul seminarului vor fi diseminate informatii relevante privind accesul la piata muncii pentru membrii grupului tinta, inclusiv concluziile unei analize recente a tendintelor care se manifesta pe piata muncii la nivelul judetului Cluj.
De asemenea, vor fi prezentate serviciile gratuite oferite de Centrul pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare din cadrul CCICJ si de subunitatea acestuia, din cadrul Acociatiei Caritas.
Începând cu luna mai vor debuta primele cursuri de calificare si de specializare furnizate gratuit în cadrul noului centru.
Pâna la finalul proiectului vor fi organizate urmatoarele cursuri certificate CNFPA:
- Manager proiect
- Manager Resurse Umane
- Responsabil calitate si Auditor intern pentru Sistemul de Management al Calitatii
- Expert accesare fonduri Europene
- Sudor
- Agent de paza
- Lucrator Comercial
- Confectioner
Seminarul de la Dej se adreseaza în egala masura somerilor si persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca dar si firmelor private, care au planificat sa faca angajari în acest an si cauta forta de munca bine calificata si motivata.
Sunt asteptate sa participe si organizatiile, care au ca scop cresterea gradului de ocupare si firmele care faciliteaza sau intermediaza plasarea fortei de munca.
Proiectul O.C.U.P este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
08.04.2011
REZULTATELE SEMINARULUI PENTRU PROMOVAREA MASURILOR
ACTIVE DE OCUPARE ORGANIZAT LA TURDA
În data de 30 martie a avut loc seminarul “MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII, PENTRU SOMERI SI PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA DIN MUNICIPIUL TURDA”. Evenimentul a fost gazduit de Primaria municipiului Turda si se integreaza în strategia de promovare a masurilor active în judetul Cluj. Evenimente similare vor avea loc la Dej, în data de 12 aprilie si la Cluj-Napoca, în data de 15 aprilie a.c.
Organizatorii seminarului au fost Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) în colaborare partenerii implicati în proiectul O.C.U.P., Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
Au fost prezenti peste 80 de participanti, majoritatea fiind persoane cuprinse în grupul tinta, care au profitat de aceasta ocazie pentru a se înscrie ca participanti la activitatile de consiliere si orientare profesionala, respectiv la cursurile de specializare si de calificare gratuite, care se vor desfasura în cadrul proiectului O.C.U.P, începând cu luna aprilie.
Pe lânga someri si persoane aflate în cautarea unui loc de munca au fost prezenti reprezentantii a 12 angajatori din localitate, reprezentanti ai autoritatilor publice locale si ai Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Proiectul a fost realizat deoarece pe piata muncii din judet avem aceiasi problema cronica, pe care nu reusim sa o depasim: foarte multi someri care au o calificare insuficienta sau care nu mai este de actualitate nu reusesc sa îsi gaseasca o slujba.
De aceea am înfiintat un Centru pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare în cadrul CCICJ si un subcentru la Caritas Cluj. Scopul acestuia este de a oferi si alta solutie, care sa includa reconversia profesionala si alte masuri, precum târgurile de locuri de munca, job cluburi, medierea de locuri de munca, care sa aiba efectul scontat, adica integrarea reala pe piata muncii a persoanelor asistate.
Aceste cursuri, precum si celalalte masuri vor fi platite din fonduri europene în primul an si jumatate al proiectului, dupa care încercam sa gasim o alternativa viabila de autofinantare a centrului.
Expertii proiectului au revenit si în data de 6 aprilie la Turda, la Centrul de Consiliere pentru Ocuparea Fortei de Munca aflat în subordinea Primariei municipiului, pentru a lua în evidenta si alti turdeni, care si-au manifestat interesul de a participa la proiect. De asemenea, a avut loc o prima sedinta de informare si orientare cu persoanele din grupul tinta, pentru a le facilita integrarea cât mai rapida pe piata muncii.
Proiectul O.C.U.P este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU

foto seminar masuri active de ocupare (de la stânga la dreapta viceprimarul municipiului Turda - Mircea Irimie, Consilierul presedintelui CCICJ - Nicolae Beuran - , managerul proiectului - Elisabeta Dumitrescu)

foto seminar masuri active de ocupare (vedere generala din sala de consiliu a primariei municipiului Turda)

foto seminar masuri active de ocupare (alocutiunea domnului Mircea Irimie - viceprimarul mun. Turda)

foto seminar masuri active de ocupare (vedere generala din sala de consiliu a primariei municipiului Turda)

foto seminar masuri active de ocupare (prezentarea doamnei Lucia Boariu - Expert Juridic)

foto seminar masuri active de ocupare (prezentarea rezultatelor analizei pietei muncii locale - Septimiu Ranta - Expert ocupare/Tils Romania)

foto seminar masuri active de ocupare (trecatori interesati de seminar, in fata primariei din Turda)

investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
28.03.2011
SEMINAR PENTRU PROMOVAREA MASURILOR ACTIVE DE OCUPARE ÎN CADRUL PROIECTULUI O.C.U.P
În data de 30 martie, cu începere de la ora 13.00, va avea loc seminarul “MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII, PENTRU SOMERI SI PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA DIN MUNICIPIUL TURDA”.
Evenimentul va fi gazduit de Primaria municipiului Turda si este organizat de Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ), în colaborare cu ceilalti parteneri implicati în proiectul O.C.U.P., Asociatia Caritas, Tils Romania si IF Italia Forma.
În cadrul seminarului vor fi diseminate informatii relevante privind accesul la piata muncii pentru membrii grupului tinta.
De asemenea, vor fi prezentate concluziile analizei tendintelor pietei muncii la nivelul judetului Cluj si serviciile gratuite oferite de Centrul pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare din cadrul CCICJ si de subunitatea acestuia, din cadrul Acociatiei Caritas.
Începând cu luna aprilie, în cadrul acestui centru vor fi organizate urmatoarele cursuri certificate CNFPA, care vor fi gratuite pentru membrii grupului tinta:
- Manager proiect
- Manager Resurse Umane
- Responsabil calitate si Auditor intern pentru Sistemul de Management al Calitatii
- Expert accesare fonduri Europene
- Sudor
- Agent de paza
- Lucrator Comercial
- Confectioner
Seminarul se adreseaza în egala masura somerilor si persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca din municipiul Turda, dar si firmelor private din sectoarele servicii si industrie, care au planificat sa faca angajari în acest an si cauta forta de munca bine calificata si motivata.
Sunt asteptate sa participe si organizatiile, care au ca scop cresterea gradului de ocupare si firmele care faciliteaza sau intermediaza plasarea fortei de munca.
Proiectul O.C.U.P este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa vizitati websiteul www.ccicj.ro sau sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
ELISABETA DUMITRESCU
MANAGER PROIECT
18.03.2011
ANUNT ACHIZITIE LICENTE INFORMATICE SI APARATURA
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul in Cluj Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel.: 0364 730985, fax: 0364 730984, e-mail: office@ccicj.ro, web-site: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj – in calitate de achizitor – anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului de furnizare de licente informatice si aparatura.
Obiectul contractului il constituie achizitia - in cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj” –a urmatoarelor licente si echipamente: server (1 buc), componente de retea (2 buc), pachete software pentru creare de documente (4 buc), pachete software antivirus (2 buc), pachet software pentru servere web (1 buc), sistem de traducere simultana (1 buc), instalatii de sonorizare si elemente componente (mixer audio, microfon etc)
Specificatiile tehnice precum si lista completa si a produselor si cantitatile achizitionate se regasesc in cadrul documentatiei de atribuire.
Valoarea estimata a contractului este de 47.750 lei.
Finantarea contractului se asigura, in proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta in mod gratuit prin e-mail sau fax, in urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului (persoana de contact: Revnic Lucia, e-mail: rlucia@ccicj.ro, fax: 0364 - 730984) sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea, Nr. 3, cam. 213.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 1 aprilie 2011, ora 10,00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea, nr. 3, et II, secretariat.
Pentru alte informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise - adresate D-nei Lucia Revnic - si transmise prin e-mail la adresa: rlucia@ccicj.ro sau fax: 0364 – 730984.

18.03.2011
ANUNT ACHIZITIE PRODUSE DE PAPETARIE SI ACCESORII DE BIROU
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul in Cluj Napoca, Str. Horea nr. 3, Judetul Cluj, tel.: 0364-730985, fax: 0364-730984, e-mail: office@ccicj.ro, web-site: www.ccicj.ro.
Camera de Comert si Industrie Cluj – in calitate de achizitor – anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului de furnizare pentru produse de papetarie si accesorii de birou.
Obiectul contractului il constituie achizitia de produse de papetarie si accesorii de birou –(coduri CPV 30125110-5, 30192000-1, 30199330-2), in cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Descrierea produselor ce urmeaza a fi achizitionate: articole de papetarie si accesorii de birou - hartie pentru imprimanta si copiator, plicuri, etichete, capse, agrafe, bibliorafturi, dosare, corectoare, tonnere, etc.
Produsele vor fi achizitionate conform cantitatilor prezentate in documentatia de atribuire.
Valoarea estimata a contractului este de 20.000 lei.
Finantarea contractului se asigura, in proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva pe baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA nr. 26, (Anexa 1) din 31.08.2010 privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta in mod gratuit prin e-mail sau fax, in urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului, (persoana de contact este: Lucia Revnic, e-mail: rlucia@ccicj.ro, fax: 0364 - 730984) sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea nr. 3, cam. 207.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 24 martie 2011, ora 10,00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea nr. 3, et 2, secretariat.
Pentru alte informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise, adresate d-nei Lucia Revnic si transmise prin e-mail la adresa: rlucia@ccicj.ro sau fax: 0364 – 730984.
Data publicarii anuntului publicitar: 18 martie 2011
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

18.03.2011
ANUNT ACHIZITIE SERVICII DE CONTABILITATE
Achizitor: Camera de Comert si Industrie Cluj, cu sediul in Cluj Napoca, Str. Horea, Nr. 3, Judetul Cluj, tel.: 0364-730985, fax: 0364-730984 e-mail: office@ccicj.ro, web-site: www.ccicj.ro
Camera de Comert si Industrie Cluj – in calitate de achizitor – anunta organizarea procedurii de atribuire a contractului “Servicii de contabilitate (expert contabil)”.
Obiectul contractului il constituie achizitia serviciilor de contabilitate – expert contabil, COD CPV 79211000-6, in cadrul proiectului „Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj”.
Descrierea serviciilor care urmeaza sa fie prestate:
Expertul contabil (persoana fizica autorizata sau persoana juridica) va realiza inregistrarile contabile aferente proiectului, va semna si data documentele contabile aferente operatiunilor în cadrul proiectului.
Expertul contabil va elibera o atestare în conformitate cu standardul profesional nr. 22 ”Misiunea de examinare a contabilitatii, intocmirea si prezentarea situatiilor financiare – Ghid de aplicare” – emis de CECCAR, editia a 3-a, revizuita 2008, referitoare la regularitatea si sinceritatea operatiunilor efectuate si va semna documentele suport care insotesc fiecare cerere de rambursare intermediara/finala.
Valoarea estimata a contractului este de 25.000 lei.
Finantarea contractului se asigura, in proportie de 98% din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, diferenta (2%) fiind asigurata din surse proprii ale achizitorului.
Procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie este procedura deschisa: procedura competitiva pe baza metodologiei din INSTRUCTIUNEA nr. 26, (anexa 1) din 31.08.2010 privind efectuarea achizitiilor publice necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013.
Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut.
Documentatia pentru ofertanti poate fi obtinuta in mod gratuit prin e-mail sau fax, in urma unei solicitari scrise adresate direct achizitorului (persoana de contact: Lucia Revnic, e-mail: rlucia@ccicj.ro, fax: 0364-730984) sau poate fi ridicata de la sediul acestuia din Cluj-Napoca, Str. Horea nr. 3, cam. 207.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 25 martie 2011, ora 10,00.
Ofertele vor fi depuse la sediul achizitorului din Cluj-Napoca, Str. Horea nr. 3, et 2, secretariat.
Pentru alte informatii suplimentare legate de prezenta achizitie, va invitam sa ne contactati prin intermediul unei solicitari scrise, adresate d-nei Lucia Revnic si transmise prin e-mail la adresa: rlucia@ccicj.ro sau fax: 0364 – 730984.
Data publicarii anuntului publicitar: 18 martie 2011
Locul publicarii anuntului publicitar: site-ul propriu al achizitorului, la adresa: www.ccicj.ro

investeste în oameni !
Fondul Social European
Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 5 „Promovarea masurilor active de ocupare”
Domeniul major de interventie: 5.1 „Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”
Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609
Titlul proiectului:„Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj (O.C.U.P)”
Beneficiar: Camera de Comert si Industrie Cluj
14.02.2011
PROIECTUL O.C.U.P S-A LANSAT OFICIAL
În data de 8.02.2011 a fost lansat, la Cluj-Napoca, proiectul O.C.U.P, care este implementat pe o perioada de 18 luni de un consortiu, coordonat de Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ), cea mai reprezentativa organizatie a mediului de afaceri din judet.
Ceilalti parteneri implicati în proiect sunt Asociatia Caritas Eparhial Greco-Catolic, Tils Romania si IF Italia Forma.
Caritas este o organizatie non-profit, apolitica, care în activitatea sa curenta intervine în sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, indiferent de apartenenta lor religioasa sau etnica, prin acordarea de ajutor material, medical, educativ si consiliere sociala, psihologica sau juridica.
TILS România este o firma de consultanta cu experienta în furnizarea de servicii atât sectorului public, cât si celui privat, în diverse domenii. Firma face parte din grupul Amber International.
Italia Forma a fost fondata în 1987 la Piacenza si are ca obiect de activitate calificarea si perfectionarea resurselor umane si cresterea potentialului organizatiilor, fiind angrenata în principal în proiectarea de sisteme pentru dezvoltarea pietei muncii.
Valoarea finantarii nerambursabile obtinute în proiectul O.C.U.P este de 2.088.001,87 milioane lei, prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritara 5, domeniul major de interventie 5.1.
Unul dintre obiectivele esentiale ale proiectului este corelarea ofertei cu cererea de forta de munca la nivel local. Acesta, dar si celalalte obiective vor fi realizate în special prin consilierea, orientarea si medierea unui grup de 150 de persoane, dintre care 120 vor beneficia de cursuri gratuite de calificare si specializare. CCICJ si partenerii vor crea un Centru pentru Promovarea Masurilor Active de Ocupare, un website interactiv al proiectului si vor organiza 2 târguri de locuri de munca, 3 seminarii pentru promovarea masurilor active de coupare si 48 de job cluburi, cu scopul de a integra membrii grupului tinta într-un sistem care sa le faciliteze comunicarea, sa le dezvolte capacitatile, stima de sine si în final sa le asigure accesul pe piata muncii într-un mod nediscriminatoriu.
Conferinta de lansare s-a bucurat de prezenta a peste 120 de persoane, dintre care 32 de membri ai grupului tinta, reprezentanti ai 21 de firme, care si-au manifestat intentia de a face angajari, 6 firme de consultanta, care au ca obiect de activitate plasarea fortei de munca, 11 reprezentanti de la 8 institutii publice, 5 centre de formare profesionala, 2 confederatii sindicale si 9 reprezentanti ai mass-media.
Lansarea acestui proiect arata înca o data determinarea Camerei de Comert si Industrie de a investi în capitalul uman, cu scopul de a dezvolta economia locala si a crea afaceri de succes.
Urmatorul eveniment care va avea loc în cadrul acestui proiect este programat pentru data de 30 martie, în orasul Turda.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa îl contactati pe domnul Horea Camarasan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.
MANAGER PROIECT
ELISABETA DUMITRESCU

foto conferinta 1 (de la stânga la dreapta Elisabeta Dumitrescu - manager proiect, Nicolae Beuran - consilier presedinte CCICJ, Daniel Don - director AJOFM Cluj, Grigore Pop - Cartel Alfa & P.R.O.S.I.S - NV)

foto conferinta 2 (vedere din sala)

foto conferinta 3 (vedere din sala)


Camera de Comert si Industrie Cluj în parteneriat cu Asociatia Caritas Eparhial Greco-Catolic, Tils Romania si IF Italia Forma are placerea sa va invite la
Conferinta de lansare a proiectului “Orientarea, consilierea si facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata din judetul Cluj” (O.C.U.P)
Evenimentul va avea loc în data de 8 februarie a.c., ora 13.00,
în Clubul Oamenilor de Afaceri „Dr. Augustin Ratiu”din Cluj – Napoca, Str. Horea, nr. 3.
Constientizând necesitatea îmbunatatirii si cresterii eficacitatii serviciilor de consiliere în cariera, orientare si formare profesionala pentru someri si persoanele aflate în cautarea unui loc de munca si considerând ca pot crea acele pârghii, care sa faciliteze angajarea acestor persoane, Camera de Comert si Industrie Cluj (CCICJ) si partenerii sai au accesat o finantare nerambursabila în valoare de 2.088.001,87 lei prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritara 5, domeniul major de interventie 5.1.
Conferinta de lansare se adreseaza firmelor private din sectoarele servicii si industrie, care sunt potentiali angajatori pentru persoanele mediate sau calificate prin proiect, organizatiilor care au ca scop cresterea gradului de ocupare, celor care faciliteaza sau intermediaza plasarea fortei de munca, somerilor din judet, institutiilor publice si private care pregatesc forta de munca si celorlalti beneficiari ai POS DRU, axa 5, alaturi de care ne propunem sa realizam o retea prin care sa crestem impactul proiectelor pe care le implementam.
Proiectul se implementeaza în judetul Cluj, pe o durata de 18 luni propunându-si sa consilieze si sa orienteze profesional 150 de persoane aflate în cautarea unui loc de munca sau someri. Vor fi organizate în total 8 cursuri gratuite de specializare si de calificare pentru 120 de persoane, la care pot participa atât cei cu studii superioare, cât si cei cu studii medii, domiciliati în zone urbane.
Evenimentul se va încheia cu un cocktail oferit de Camera de Comert si Industrie Cluj cu ocazia lansarii oficiale a proiectului.
Va rugam sa confirmati participarea dvs. la eveniment prin fax 0364-730984 sau prin e-mail, la adresa horea@ccicj.ro pâna la data de 03.02.2011.
PARTICIPAREA ESTE GRATUITA
Cu stima,
Elisabeta Dumitrescu
Manager Proiect
|
|